Idei de amenajare a mansardei
Multa vreme mansarda a fost considerata un spatiu destinat depozitarii fara prea mari pretentii de amenajare. Astazi insa, situatia s-a schimbat, iar mansarda a devenit un loc potrivit pentru un dormitor, birou sau camera copiilor.
Daca spatiul beneficiaza de o izolatie temeinica, amenajarea unei incaperi in mansarda nu ar trebui sa puna nicio problema, fiind chiar un loc intim, diferit de toate celelalte camere. In multe situatii, adolescentii vor fi incantati sa auda ca au un loc rezervat pentru ei, putin mai departe de restul camerelor, iar in cazul unor reuniuni, copiii nu se vor amesteca printre invitati in living si se vor putea juca in liniste.
Singurele posibile impedimente in utilizarea acestui spatiu sunt legate de acoperis, care poate fi proiectat prea inclinat sau de setul de scari care poate fi o pacoste pentru anumite persoane.
Avantajul mansardelor este ca beneficiaza de lumina naturala ceea ce le recomanda ca spatii ideala de lucru sau de joaca. De asemenea, multe persoane aleg sa transforme mansarda in sala personala de fitness sau de aerobic.
Evident, mansarda este utila si ca spatiu de depozitare, dar in cazul in care puteti atribui aceasta destinatie si unei alte incaperi sau anexe din gospodarie, va puteti da frau liber imaginatiei si sa decorati acesta camera asa cum doriti. Fie ca vorbim de camera secreta a copiilor, de locul in care va relaxati si cititi o carte intr-un hamac sau de biroul in care puteti lucra in liniste, mansarda este un loc special care poate capata orice forma va trece prin cap.
Unii au mers atat de departe incat sa isi amenajeze o garsoniera in spatiul din mansarda, iar apartamentele situate la mansarda au inceput sa devina din ce in ce mai populare datorita aerului boem.
Inainte de amenajarea acestui spatiu insa, trebuie sa tineti cont de cateva limitari, care pot afecta perceptia ideala asupra locuitului la mansarda. Dupa cum spuneam, izolatia trebuie facuta cat mai bine si verificata in mod constant. De asemenea, calitatea materialului din care este proiectat acoperisul este la fel de importanta. De exemplu, daca optati pentru tigla metalica, aceasta prezinta o proasta izolare fonica, dar un cost redus. Pentru o mai buna izolare, puteti opta pentru tigla ceramica care va va proteja de zgomotul ploii si va da un aspect placut casei.
Rolul acoperisului este de a ne feri de razele puternice ale soarelui, de vant sau ploaie, iar daca acesta nu este durabil si rezistent, locuitul la mansarda poate deveni o idee destul de proasta.
Atunci cand sunt respectati toti parametrii in construirea mansardei, amenajarea acesteia devine o activitate placuta, ce rezulta intr-o camera deosebita, de unde stelele par mai aproape si ploaia mai frumoasa.