Inspiratii de toamna in amenajarea terasei

Publicat la 18.09.2014 / Trimite unui prieten / Printeaza / Share

Vara a cam trecut odata cu vacanta, concediile sau weekend-urile petrecute in natura, lasand loc toamnei capricioase si lungi. Chiar daca vremea se va raci treptat, nu inseamna ca noi nu ne putem bucura de frumoasa toamna si de culorile ei mirifice, de diminetile insorite si racoroase si de lumina blanda a dupa-amiezii. Pentru a prelungi momentele frumoase oferite de acest anotimp, ne putem folosi imaginatia sa cream decoruri tematice si originale, care sa ne binedispuna.

decor-inspirat-toamna

Ar fi foarte frumos sa ne putem redecora locuinta odata cu schimbarea anotimpurilor, dar din pacate, acest obicei poate deveni foarte costistor. Asa ca ne putem exprima ideile amenajand balconul sau terasa, indiferent de dimensiunea lor. Astfel, accentuarea detaliilor si infrumusetarea cu cateva obiecte de decor, facute chiar manual, vor da cu siguaranta o nota aparte acestor spatii.

decor-terasa-dovleac

Cea mai la indemana cale de a schimba decorul obisnuit cu unul tomnatic este de a folosi cat mai multe flori de sezon, de diverse culori, aranjate in ghivece neconventionale, sticle, cutii sau chiar galeti nefolosite. Acestea vor da un look vintage spatiului, mai ales daca sunt vopsite sau colorate dupa preferinte. La aceasta imagine se pot adauga crengute, nuci, popularii dovleci scobiti, dar si diverse alte fructe „animate”.

autumn-patio-decoration

Daca spatiul de pe terasa sau de pe balcon este generos, atunci decorarea scaunelor si a mesei va aduce un plus de veselie aranjamentului general. Si in acest caz puteti folosi flori, dovleci sau chiar frunze colorate. Pentru serile racoroase pe care doriti sa le petreceti afara, puteti alege paturi in nuante de maro, rosu si oranj pentru a intregi decorul. De asemenea, fetele de masa pot fi adaptate sezonului cu diverse insertii cusute sau pictate.

fantastic-thanksgiving-table-decoration-in-autumn-colors

Lumanarile sunt un alt element de decor potrivit acestui anotimp. Acestea pot fi alese in culori specifice sau albe pentru un plus de contrast si pot fi completate de conuri de brad sau alte aranjamente floarale si din lemn.

Conceperea unui decor tematic de toamna nu trebuie sa fie deloc costisitoare, deoarece toate elementele se pot fabrica acasa, impreuna cu familia. Lemn, conuri de brad, panze si bumbacuri nefolosite demult, sticle si cutii, flori, dovleci si un set de acuarele pot da nastere unei adevarate opere de arta, mai ales cand aceasta este facuta cu contributia tuturor membrilor familiei.

Toamna ofera un adevarat spectacol visual, dar si gustativ, pe care noi il putem celebra in propriile case prin cateva detalii originale.

rustic-patio